koronawirus prawa pracownika

Drepturile angajaților pe perioada COVID-19 Coronavirus

Drepturile angajaților pe perioada COVID-19 Coronavirus

În cazul în care ați fost confirmat cu COVID-19 sau vi s-a cerut sa vă auto-izolați

Persoanele infectate cu acest virus pot primi salariul în continuare până la refacerea completă, dacă acest aspect este prevăzut în contractul de muncă. Unele contracte de muncă prevăd un anumit număr de săptămâni plătite pe parcursul anului calendaristic în cazul unei boli (total sau parțial/ori ca și completare a ajutorului oferit de Asistența Socială). Cu toate acestea, nu există nicio obligație legală de a fi plătit în perioada de boală sau de auto-izolare atunci când munca nu este efectuată.

 

Cei afectați sau supuși auto-izolării (carantină) pot solicita beneficii sporite pentru boală, care tocmai au fost introduse de guvernul irlandez.

În cele ce urmează vă vom prezenta cele mai importante aspecte ale acestor beneficii:

  • se aplică persoanelor diagnosticate sau cărora li s-a cerut să stea în carantină de către GP și, ca urmare, absentează de la muncă și astfel nu vor avea dreptul la salariu.
  • se plătește o rată săptămânală mai mare, de 305 EUR (ajutorul standard pentru boală este în prezent de 205 €)
  • se plătește pentru o perioadă de 14 zile sau pe toată perioada de boală pentru cei diagnosticați pozitiv
  • perioada actuală de așteptare de 6 zile pentru plata ajutorului de boală nu se va aplica oricui are COVID-19 (Coronavirus) sau se află în auto-izolare medicală impusă

 

Dacă aveți nevoie să vă luați timp liber pentru a îngriji o persoană afectată de COVID-19 (Coronavirus)

 

Dacă sunteți părinte și nu puteți merge la muncă deoarece trebuie să aveți grijă de copilul dvs., guvernul irlandez a solicitat angajatorilor să ajute în astfel de situații și să fie cât mai flexibili posibil

Un angajat are dreptul la concediu plătit, cunoscut sub numele de „concediu de forță majoră” pentru a oferi îngrijiri urgente unei rude apropiate, cum ar fi un copil. Forța majoră este limitată la un număr total de trei zile într-o perioadă de 12 luni sau cinci zile într-o perioadă de 36 de luni. În circumstanțele excepționale ale Covid-19, este de așteptat ca angajatorii să faciliteze angajații, dacă este posibil, permițându-le să beneficieze de dreptul la cele 5 zile, după cum este necesar.

Puteți solicita, de asemenea, concediul pentru creșterea copilului. Angajatorii au fost îndemnați să fie flexibili și să renunțe la obligația angajatului de a solicita cu cel puțin 6 săptămâni înainte acest concediu. Părinții au dreptul de a lua până la 22 de săptămâni de concediu neplătit pentru creșterea copilului, pentru îngrijirea fiecărui copil până la 12 ani (16 ani în cazul unui copil cu dizabilități).

Concediul pentru părinți nu este un concediu plătit, așa că puteți încerca să depuneți o cerere de indemnizație suplimentară la Asistența Socială.

 

Dacă angajatorul nu are de muncă sau vă poate oferii mai puține ore de lucru.

Angajatorul poate decide să dispună concediul forțat pentru angajați, cunoscut sub numele Lay-off. Legea irlandeză permite angajatorului să facă acest lucru atunci când nu există o muncă disponibilă pe care angajatul o poate efectua și nu este necesară obținerea consimțământului angajatului. Lay-off este, din păcate, un concediu neplătit în majoritatea cazurilor, cu excepția cazului în care plata este prevăzută în contractul de muncă. Dacă sunteți în concediu forțat, ar trebui să depuneți o cere la Asistența Socială pentru job seeker’s benefit sau job seeker’s allowance.

De asemenea, angajatorul poate tăia o parte din orele dvs. săptămânale. Suntem de părere că tăierea orelor cu mai puțin de jumătate (ex de la 39 de ore pe săptămână la 30 sau 25 de ore) necesită consimțământul angajatului (spre deosebire de situația descrisă mai jos). Vă recomandăm, în aceste momente incerte, să prezentați o obiecție scrisă angajatorului dacă orele dvs. sunt reduse atât de mult și să aplicați la Asistența Socială pentru short-term work assistance (trebuie să îndepliniți anumite criterii pentru cererea de job-seeker’s benefit, iar timpul dvs. de muncă va fi redus la 3 zile pe săptămână).

 

Angajatorul poate, de asemenea, să schimbe programul de muncă al angajaților în short-time, ceea ce înseamnă că timpul de lucru este redus cu cel puțin jumătate. În mod similar cu lay-offul, este permis de legislație și nu este nevoie de consimțământul angajatului. Dacă vă aflați în această situație trebuie să solicitați Short Time Work Support.

În cazul în care intervine lay-offul sau programul short-time, angajatorul vă va notifica acest lucru folosind formularul RP9, acest formular conține informații despre drepturile dvs.

În general, după expirarea a 4 săptămâni de lay-off sau program short-time (sau un amestec între ambele), puteți notifica angajatorul în scris, cu excepția cazului în care primiți o oferta de muncă cu normă întreagă în 7 zile de la primirea notificării (muncă care va începe în cel mult 4 săptămâni) și veți avea dreptul să încheiați contractul de muncă și să căutați despăgubiri în instanță.